”Important este să recunoaștem și prin fapte, prin legislație, prin ceea ce facem noi, în conducerea unei societăți, că interesul public este superior interesului individual, că există un interes care e deasupra a ceea ce este interesul nostru individual. Atunci când ești proprietar ai drepturi, dar și obligații, iar statul trebuie să găsească un echilibru între drepturi și obligații. De fapt, trebuie să înțelegem că o comunitate este cea care creează un echilibru între aceste lucruri, între drepturi și obligații și sunt sigur că vom ajunge și la noi la un echilibru în acest sens”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în timpul prezentării raportului privind Stadiul de pregătire pentru un cutremur major.
Dâncu a mai spus că Executivul vrea să consolideze clădirile cu bulină roșie, putând invoca chiar și soluții de forță majoră. Potrivit acestuia, proprietarii locuințelor din clădirile cu risc seismic care intră în programul de consolidare vor primi locuințe de necesitate, în care vor putea rămâne permanent, primind chiar și o compensație în funcție de valoarea pieții.
”Noi trebuie să creăm condiții ca oamenii să se mute în locuințe de necesitate, să avem un fond important. Am văzut că Primăria Bucureștiului deja are un proiect destul de consistent în această zonă. Vom da posibilitatea oamenilor, de exemplu, de a rămâne în aceste locuințe de necesitate pentru totdeauna, dacă sunt oameni care vor să rămână în aceste apartamente noi și să primească eventual o compensare în funcție de asta, vom căuta și soluții de a oferi compensații, de exemplu, financiare celor care acceptă să plece din această zonă. Sunt și alte soluții, care sunt soluții de forță majoră, ca să spun așa. Dar acestea le vor preciza cei de la Ministerul Justiției, comisiile parlamentare în care o să discutăm despre asta, pentru că e vorba până la urmă de a aduce atingere unui drept la proprietate și acesta trebuie cumpănit foarte bine, constituțional, dar în același timp încercăm să apelăm la ideea de comunitate, la ideea că interesul colectiv ar trebui să ne intereseze pe toți și fiecare să participăm la contractul social, unde fiecare lasă la o parte din libertăți în beneficiul unui interes colectiv”, a punctat el.
Dâncu a vorbit și despre alte modificări legislative pe care Executivul le are în vedere.
”Există câteva modificări în ceea ce privește legislația, care trebuie făcute și pe care în proiectul RO-RISK le avem trecute în studiu. În primul rând este vorba de facilități pentru proprietarii spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință. Știți că la parterul multor blocuri de genul acesta sunt spații cu destinație comercială, birouri sau alte lucruri. Vom încerca să finanțăm integral de la bugetul de stat consolidarea, rambursarea sumei alocate de stat pentru consolidarea unei clădiri care are destinație comercială, rambursarea proprietarului va dura cinci ani, cu o dobândă fixă. Deci vom încerca să dăm prin aceasta posibilitatea ca să existe un timp mai lung pentru ca să poată proprietarul să plătească. Siguranța colectivă vrem să aibă întâietate, așa cum spuneam, în fața interesului individual”, a subliniat el.
Cei care nu-și permit costurile consolidării pot cere despăgubirea cu valoarea imobilului și să se mute
Proprietarii care nu mai pot rambursa costurile consolidării imobilului împotriva seismelor pot cere autorității să fie despăgubiți cu valoarea imobilului și totodată pot solicita închirierea unuia din spațiile consolidate, se arată în Stadiul de pregătire pentru un cutremur major, elaborat de MDRAP.
Vicepremierul Vasile Dîncu a prezentat, joi, Stadiul de pregătire pentru un cutremur major, document emis de Ministerul Dezvoltării în care sunt trecute principalele direcții de acțiune ale autorităților și obligațiile factorilor implicați.
Referitor la administrația locală, în documentu se arată că aceasta „este abilitată să dispună intervenția (expertizarea, proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare) și în lipsa acordului proprietarilor notificați, să acționeze, prin procedură președințială, pentru evacuarea locatarilor, dacă nu permit accesul în vederea realizării consolidării, să despăgubească proprietarul care nu mai poate rambursa costurile consolidării, la cererea acestuia, cu valoarea locuinței și să-i asigure calitatea de chiriaș în spațiul consolidat.”
De asemenea, proprietarii persoane fizice pot beneficia de finanțarea integrală, din alocații bugetare, a expertizării tehnice, proiectării și execuției lucrărilor de consolidare aferente locuințelor din clădirile de locuit, încadrate în clasa I de risc seismic, iar restituirea sumei se va face în rate lunare egale, fără dobândă, eșalonat, pe 25 de ani.
Sunt scutiți de la rambursarea contravalorii execuției lucrărilor de consolidare finanțate din alocații bugetare, precum și de plata taxei pentru emiterea autorizației de construire proprietarii, persoane fizice, care au venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie, se mai stipulează în document.
Vasile Dâncu a precizat că în 2016 Guvernul a alocat 25.000.000 de lei pentru consolidarea acestor clădiri, de cinci ori mai mult față de 2015. El a prezentat și un grafic al plăților efectuate anii anteriori, din care a reieșit că anul trecut s-au cheltuit doar 21% din totalul fondurilor alocate.
”Primăriile au încercat să îi convingă pe oameni, nu au reușit și atunci s-au tergiversat proiectele. Este o problemă, până la urmă legislativă. Noi va trebui să facem modificări legislative în acest sens și deja am discutat în mai multe rânduri: ultima dată, săptămâna asta cu specialiști de la Ministerul Justiției pentru a modifica legislația existentă în sensul prevalenței interesului colectiv în situații de dezatru, față de interesul individual. Aici nu ne referim la oameni și la dreptul lor, ci la bunuri, la locuințe. Nu omul este subiectul în această dezbatere, ci aceste bunuri care sunt -să spunem- angrenate într-un lanț social. Este o chestiune pe care o vom discuta cu specialiștii. Nu pot să vă dau detalii în legătură cu principiile de drept, dar cu siguranță că în această toamnă o să prezentăm această soluție”, a conchis ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
În perioada 2001-2016 au fost consolidate 607 clădiri cu risc seismic, dintre care 370 în București.